Go to English version

 

 

 

 

Bau! (fictiune scurta)

„Ma sufoc, ma sufoc!” Singurul lucru pe care-l putea gandi cu voce data la maxim in mintea ei, neindraznind sa intrerupa zgomotul monoton al morcovilor taiati rondel, in mare graba, pentru supa in fierbere. „N-o sa sfarsesc batrana, alergica si… singura. Trebuie sa ies afara, dar inainte de asta sa prind curaj de a privi in oglinda”… Desigur, curajul o parasi si rujul ii marca buzele uscate, din memorie. Ii era teama sa se reflecte, gasind motive de ramas acasa. „Trebuie sa ma distrez deseara” isi ordona siesi. Nu se astepta ca Fat Frumos calare pe cal alb s-o ia de pe picioare, asa ca nu se deranja a-si pune aere de printesa, desi conditia neajutorarii o indeplinea. Primul venit i se paru OK: suficient de inalt, dinti buni, par blond batand in retragere si mai ales – doritor. In rest, nu-i pasa. Dansara o data si decisera a trece peste fleacuri. S-au indreptat catre bar, au baut cateva randuri bune si au hotarat sa sara si peste partea vorbitului. Ce putea sa-i spuna ea? Nu-si picta in gand vreun viitor comun, exceptand o seara si sincer, o lasau rece povestile despre jobul sau plicticos–important din spatele unui monitor de calculator. Voia o fericire imediata si se gandi ca ademenindu-l spre locuinta sa ar functiona. Conversatia murea incet si ea mai incerca arar si discret sa-i zambeasca aluziv, soptindu-i vorbe care sa-ndulceasca asteptarea, simultan nedezvaluind nimic.

— Stai departe? o intreba el.

— Baiat neastamparat ce esti! ii raspunse ea mecanic, banal, intuindu-i oboseala.

Tipul isi opri mana pe genunchiul ei. Ea chicoti. Gemu in mintea sa. Isi inchipui mici detalii, care mai ca-i dadura senzatia asteptata sa ofteze in mod natural. O simti. Probabil se tulbura si el.

— Stii, simtim altfel cand se formeaza o conexiune… e indubitabil, ii mormai dansul. Poate tu gandesti ceva, eu altceva, dar senzatia e acolo, conectandu-ne. Esti fru…

— Ah, imi pare rau sa te-ntrerup, trebuie sa coboram aici.

Metroul se opri.

— Te rog, nu voiam sa te intrerup, scuze, isi ceru ea mii de pardoane, conducandu-l spre apartament.

Incepuse s-o intereseze, fiind atat de… filosofic. Suna bine, perfect acceptabil ca amandoi, straini, sa aiba diferite interese, fantezii si moduri de a simti.

— O clipa, o sa ma schimb in ceva neconfortabil, rase ea.

Rase si el.

— Voi, barbatii, toti ne credeti deopotriva sexy si relaxate in tanga, atele astea care ne diseca fundul…

Nu trebuia s-o spuna astfel. Absolut, nu! Nu voia sa ucida firava conexiune erotica…

— Vrei cafea? Ceai? O bere? Vin?

„Ceai? O, Doamne, ce tampita sunt… obisnuinta… o clipa si m-apucam sa-i incalzesc lapte si sa-l pun in pat… barbatii sunt toti la fel… sa-l pun in pat… trebuie sa retin ideea…” ranji ea, in timp ce facea dus. Detesta duhoarea de tabac a cluburilor.

Intre timp, „informaticul-taticul”, iubaretul se-ntinse pe canapeaua albastra, inchizindu-si ochii, posibil prea obosit sa priveasca in jur sau prea concentrat la ceea ce urma sa se-ntample. Auzi pardoseala din lemn lustruit scartaiand si-si deschise ochii, visand parca, asteptand sa vada… nimic asemanator cu doua picioare solide, cu pilozitate de gladiator!

— Bebe Bau, intra femeia in camera, usor uimita. Unde-ai pornit-o din patut? N-ai putut sa dormi? Ti-a fost dor de mami? Baiatul mamei, haide la mine, of, imi pare rau…

Bebelusul privea crunt inspre noul venit. N-avea nici o pofta sa mearga la culcare. Isi scoase burtica sfidator.

— Of, imi pare rau… am uitat complet… adica… nu am… ma duc sa vad de pahare…

— E… musafirul nu putu sa spuna nimic altceva, caci nu era in regula, nu era OK.

Bebe in sort se aventura in urmatoarea clipa sa se arunce in bratele lui:

— Care-i treaba d-le, incepem distractia?

Simti greutatea amantului gelos, barbatul oficial in miniatura, pandind posesiv miscarile femeii ce i se cuvenea, stapana bucatariei taind morcovi rondele pentru supe de pui.

— O tigara?

— Mersi nu, invitatul replica ferm convins ca are vedenii.

— Ei, haide, nu refuza! Nu-i politicos… dealtfel cum nu e politicos sa dai buzna peste o femeie ocupata deja… gladiatorul ii arunca o privire cu subinteles.

— Poftim?! se mira inca blondul.

— Las' ca stii tu… oricum, tine-ti mainile acasa si fermoarul inchis – sfatul meu amical.

— Hei, doamna! musafirul de noapte se alarma, cand incheindu-si avertismentul „picioruse durdulii” il izbi c-un pumn indesat in obraz, holbandu-se la el, cu firele de barba crescandu-i instant si amenintator, leganandu-se greu in poala invitatului disperat.

— Poftim? reveni ea din bucatarie cu o sticla de lapte si-un pahar de altceva pentru celalalt. Nu e cuminte? Iubitule, de ce nu vii la mami?

— Da, da, du-te la maica-ta…

Ea-l privi in stilul „ce-i cu tine, omule?”.

— Pai, s-a udat… pe pantalonii mei chiar noi…

— Vai, vai, da-mi voie sa-i sterg macar, se oferi gazda.

— Lasa, cred ca e mai sanatos daca o sterg eu…

Bebe incepu sa se coloreze vinetiu, urland din rasputeri.

— Bine, bine, am sters-o… bombani musafirul. Am inteles, taci… tu esti barbatul casei…

Impiedicandu-se la iesirea din cladire, barbatul isi jura sa nu mai sfarsesaca sambetele in compania unor mame, in orice caz, nu avand acasa bebelusi care se transforma cameleonic si privesc feroce, ochind locuri moi de boxat, facand observatii sarcastice… of, ce perversi! Trebuie ca nimerise in zona crepusculara sau a baut prea mult…

— Of, ce mai… dezgustator… un pervers! isi iesi ea din perplexitate. Ticalos…. sa nu mai… vai, vai, hai la mama bebe Bau, nu plange, nu… te-a speriat nenea rau, nu? Mama e aici, da, da, da, numai pentru tine…

Intra in micul dormitor al copilului, incercand sa adoarma cea mai dulce, roz, moale fiinta din lume, baietelul ei. El zambi scump si atipi instant, in timp ce tanara lui mama continua sa priveasca mutrisoara-i impaciuita, plutind intr-o resemnare fericita, renuntand la o viata personala oricum inutila.

Sfarsit.

Copyright © Katiusa Cuculescu, 2005