Go to English version

 

 

 

 

OK sa nu fim OK?

Cat de normali suntem? O intrebare pe care adesea ne-o adresam noua insine sau altora. Sanatatea mintala a altora poate influenta inclusiv starea noastra de bunastare. De asemenea, indivizi izolati traind existente fantastice pot sa aiba efect asupra noastra. Societati intregi actionand la fel, fie ca sunt considerate normale sau nu, marcheaza indivizii ce le compun. Societatea devine pacienta lui Erich Fromm, urmas al psihoanalizei, in cartea sa intitulata „The Sane Society” („Societatea sanatoasa”). Desi declarata deja demodata (intrucat aparuse intai prin anii '50), cartea pune probleme, chestioneaza situatii care continua sa para si azi indreptatite, in ciuda numeroaselor dovezi de malignitate: capitalismul e una. Conformismul e alta. Invatam sa interogam si sa analizam nu numai ce pare pur si simplu raul pe lume, dar si ceea ce se arata drept raul cel mai mic, bunaoara binele cel mai mare si posibil de atins de o umanitate imperfecta. Aflam despre economii infloritoare coexistand cu somaj, despre lipsa resurselor pentru finantarea cercetarii medicale comparativ cu abundenta fondurilor destinate sponsorizarii dezvoltarii armatelor, ajungem sa concepem libertatea ca indiferenta si conformism (cata vreme detinem putere de cumparare, nu mai simtim nevoia de a ne opune la ceva…) si deseori confundam unanimitatea parerilor cu calea cea dreapta („faptul ca milioane de oameni impartasesc aceleasi vicii, nu le transforma pe acestea in virtuti”). Sanatatea mintala depinde astfel de modul in care definim natura umana. Fara a constitui o surpriza, fiecare civilizatie, cultura, epoca descrie diferit omul (sub anumite aspecte, cel putin). Ceea ce e interpretat drept normal astazi, s-ar putea sa fi insemnat o nebunie in contextul secolelor si chiar decadelor trecute.

Cel mai amuzant si potrivit exemplu a fost mentionarea romanului lui H.G. Wells- „Country of Blinds”(„Tara orbilor”), unde, conform expectatiilor, ochii sunt „organe care irita constant creierul”, anomalii care pot fi „corectate”, multumita stiintei si tehnicii, fiind extrasi printr-o simpla operatie, executata de doctori orbi.

A fi diferit si a face lucrurile putin altfel in cadrul unui grup sau societati uniformizate cauzeaza ostracizare si aratat cu degetul (se-ntampla si la case mari, nu numai in lumea a treia!). Aceasta se datoreaza probabil credintei constante a oamenilor, ca facand totul la fel ca predecesorii lor (traditia) sau vecinii sau majoritatea, vom fi bine, mersi, urmand o cale fireasca, justa. Ceva e bun si valoros doar daca e acceptat si folosit de intregi comunitati. Apoi, incepem a ne mira de disparitia sinelui, de singuratate (e buna sau rea la sanatate?), incepem a ne simti „praf” marsaluind in „turma” catre acelasi final.

Daca intregi societati sunt diagnosticate a fi atat de „bolnave” in ciuda eforturilor unite si sustinute de a oferi stiluri de viata cat mai acceptabile/minunate, ar fi oare atat de imposibil sau gresit sa -ncercam a ne da seama de unii singuri, individual si independent de autoritati (de tip birocratic, religios si statal – mentionate si criticate dealtfel si de Erich Fromm) cum sa traim impaciuiti si creativi?

E OK atunci, sa nu fim OK?

Copyright © Katiusa Cuculescu, 2005