Go to English version

 

 

 

 

Revers (fictiune scurta)

Asadar, m-am intors la oile mele. Calatoria in cautarea cunoasterii nu m-a facut mai fericit, mai bogat sau mai intelept, cum zic unii dealtfel. Probabil nu eram un alchimist si comoara mea nu consta in suma experientelor care m-au afectat in vreun fel. Cand am ajuns la capat de lume si capat de rabdare m-am hotarat sa ma intorc. Intre timp, turma mea uitase de mine si la fel a facut-o si fata cu care trebuia sa ma insor si pe care s-o ridic la rang de ciobaneasa respectabila. Doar un proaspat absolvent de renumita universitate mi-a zis pe un ton foarte mistic cum ca nu eram un ratat din pricina alegerii de a calatori si a cauta ceva mai bun, iar faptul ca nu am aflat nimic concret nu ma diminua. „Intr-un fel, amice, suntem amandoi la fel, amandoi dorim ceva special, suntem filozofi curiosi. Diferenta este ca papa imi poate plati studiile si saturnaliile aici in metropola luminilor... Of, cateodata as vrea sa pot pleca exact ca tine, sa-mi pornesc viata de la zero...” „Dar eu n-am inceput-o astfel!” incercai sa-i spun. Aveam ceva bunicel acasa, nu prea mult, dar tot era ceva, ceea ce ridicasem cu mainile mele si de care aveam grija. Acum, in schimb, sunt in punct mort, caci nu mi-a ramas mai nimic, nici macar respectul de sine. Imi implor oile sa dea o sansa prieteniei noastre vechi, sa ma invete din nou cum sa interactionez cu specia lor si sa avem o relatie sanatoasa si fructuoasa. „Esti un tra-aa-dator!” behaie ele. „Auzi acolo... sa ne lasi balta pe noi si pe viitoarea noastra stapana, ca sa te duci dincolo si sa umbli cu pipisloace metrosexy care n-au nimic de facut toata ziua decat sa bea, sa faca shopping si sa se f...a!” Si aveau dreptate, in legea lor de oi. Tinteam sus, lucram 26/24 numai de-oi intra in... gratiile lor, cumparandu-le cadouri extravagante – chilotei de firma – ca apoi tot sa fiu respins cu raceala. Pentru acele nimfe era simpla insulta sa le cumperi atentia cu ceva mai putin decat planeta Jupiter la cutiuta. Dac-as fi fost destul de destept as fi pastrat niscavai bucati (chilotei, bineinteles) de vandut aici, acasa si sa-mi iau macar un tractor. Zilele trecura si probabil prea mult stres m-a determinat sa cred ca radacinile civilizatiei se hraneau din noi si noi valuri de transpiratie, picurate zilnic de oameni ca mine, vagabonzi si visatori ai unui loc si timp mai bun. „Gresesti!” au decis Fortele (reprezentate de catre toti cei sezand drept profesie). Mi-au explicat politicos totusi, ca oameni ca mine aveau sanse minore de a se stabili acolo. Principala lor grija era ca felul meu ar putea pur si simplu sa-i invadeze si sa le manance toata mancarea pentru catei. Intristat de perspectiva de a nu fi vreodata prioritar in acest taram al celor frumosi si bravi, oricat de mult as fi insistat si transpirat udand fundatiile lumii lor infloritoare, mi-am intors spatele visarii si mi-am promis sa nu mai cred in halucinatii, fie ele si tiparite. Vandui mandrie si am reusit sa fac rost cumva de un bilet inapoi catre un varf uitat de munte, unde copiii, plictisiti sa-si mai priveasca oile pascand linistite, luau droguri sub forma cartilor despre utopii, imprumutate dintr-o biblioteca locala, unde, printre altele, se comercializau lapte si branza pentru turisti, acei eruditi care nicicand nu inceteaza a se minuna la salbaticia de sus si posibilitatea de a trai pana la adanci batranete intr-un habitat atat de natural, mult prea natural pentru suflete moderne. Chestia era ca ma simteam singur, golit si asta nu conta in agenda Timpului. Altii incercasera acelasi lucru si-si pierdusera un trecut, dar castigasera in schimb un viitor. Foarte putini reusisera sa gaseasca atat acasa cat si departe comori, asa ca singura lor preocupare era in prezent bilocatia. Totusi, fiind aici, inapoi, salvat din calea cunoasterii si a altor suprize, false sperante si dorinte amagitoare, stiu ca viata trebuie sa continue, cu sau fara ciobanita. Eu sunt stapanul si indiferent cat de arogante par momentan oile, stiu c-or ajunge cu timpul sa se poarte „comme il faut”, cel putin pentru motivul ca majoritatea oamenilor de aici, din varf, sunt nemultumiti si tentati sa guste schimbarea, crezand ca orice poate fi mai promitator decat sa stapanesti propria-ti turma, care te urmeaza orbeste.

Copyright © Katiusa Cuculescu, 2004