Go to English version

 

 

 

 

Helsinkoons

(… o expozitie Jeff Koons in Helsinki)

Unul din prietenii mei obisnuia sa spuna despre mine ca adesea exprim prea literal tot ceea ce gandesc, inclusiv in sfera artei. Astfel, plina de noi impresii, incerc sa expun direct, voiajul meu in lumea kooniana, cu prilejul unei retrospective gazduite la muzeul finlandez “Tennispalatsi” (Helsinki). Inca din studentie am simtit ca Jeff Koons era destul de amuzant artist pentru a ma convinge sa investesc macar intr-un catalog cu carti postale reprezentand ghidusiile - pardon, munca sa! Niciodata n-am crezut insa a ajunge in fata “Iepurasului” (pe 30 ian. 2005) si a ma reflecta in suprafata-i lucioasa si argintie. Unele din lucrari te invita pur si simplu sa le atingi. Nu stiu - arata ca niste jucarii sau obiecte la care ai avea acces zilnic, datorita normalitatii pe care-o degaja. Sunt obiecte lucind metalic sau colorate-n stilul anilor ’80, in roz si verde fluorescent, cu forme care fac irezistibila dorinta de a le inspecta intr-un mod tactil. In orice caz, cei cu asemenea intentii s-au trezit constant urmariti de prezente supraveghetoare, care interzic si alearga din colt in colt pentru a proteja faimoasele si vai, atat de scumpele capodopere si a se asigura ca nici un fan nu respira prea aproape de ready made-urile avand titluri suficient de incitante sa te ispiteasca tocmai la a face ceea ce nu e permis. Eu si escorta-mi am hotarat prin urmare sa experimentam in felul nostru o mica razbunare asupra paznicilor cu insigne, scrutatandu-i vultureste pentru o vreme, vadit confuzi de rolul si existenta lor in cadrul expozitiei (cu siguranta nu erau exponate semnate Jeff K.!)

Treaba a functionat, asa ca finalmente si-au luat talpasita si am reusit a savura nederanjati uriasele colaje, apoi pe Michael Jackson intovarasit de maimuta sa, facuti sa semene puternic, ambii imbracati in acelasi portelan alb si auriu, apoi un “ou spart”, improscand o panza inalta in uleiuri alb-albastre si desigur, am avut un moment de paradis, privind notoria serie “Made in Heaven” (“Facut in paradis”), aratandu-ne pornografii aproape purificate de prezenta unor delicati fluturasi, ape sau paduri si cununi de flori… Am decis sa scanam discret chipurile spectatorilor care priveau acele fierbinti, controversate si nude imbratisari intre un tanar Jeff si o fosta sotie, Ciocciolina, porn-star celebru. Banuiesc ca artistul ar fi facut acelasi lucru, fiind intre altele si parintele unor lucrari si teorii care chestioneaza gusturile si reactiile oamenilor la arta si viata, deopotriva. Au fost prezente lucrari bune, dar si unele de-un appeal neclar (din ansamblul “Delfin” nu-ti puteai aminti decat niste cratite de bucatarie, de buna calitate ce-i drept, realizate din inox… efectul artistic consta probabil in faptul ca erau suspendate de un delfin, sclipind de curatenie, insa pentru asa ceva n-ar trebui sa platim bilet de intrare intr-un muzeu, cand putem sa vizitam pur si simplu un magazin specific, de lux…).

In concluzie, un mod grozav de a petrece duminica seara in lume, intalnind lume noua (fara a fi obligati sa si interactionam cu ea!), apropiindu-te pe cat poti de capodopere ale secolului 20 si implinindu-ti un alt imposibil vis de tinerete…

Free Vol, 2005

Copyright © Katiusa Cuculescu, 2005