Go to English version

 

 

 

 

Whistler sau arta… bruta de a-ti face dusmani

Whistler sau arta… bruta de a-ti face dusmani

Scriitorii sunt uneori acuzati de catre cei pragmatici cum ca nu fac nimic: doar vorbesc, scriu, comenteaza la infinit si nu rezolva nimic. Atat cuvantul, cat si muzica, pictura servesc celei ce-o numim arta si sunt caracterizate si printr-o anumita imaterialitate. Unde culoarea si forma unui tablou nu au destul impact asupra estetului, cuvantul deschide noi alei. James Abbott McNeill Whistler (1834-1903) uzeaza din plin cuvantul, criticandu-i simultan rolul si influenta in vizual. Prefera sa caute muzicalitatea drept canal de expresie al picturilor sale (pe care le numeste adesea „simfonii”, „armonii”) decat sa accepte deschis ca metafora scrisa/graita are importanta ultima si fundamentala. In final isi traduce munca prin acest mijloc accesibil, cuvantul, tocmai pentru a reabilita valoarea imaginilor pictate, greu „comestibile” societatii si imprejurarilor epocii respective. Apeleaza asadar la „literatura” (contrazicandu-se!) si publica „The Gentle Art of Making Enemies”. Acest volum reprezinta incercarea sa de a se juca de-a critica si a para loviturile profesionistilor/autoritatilor in materie, ale caror comentarii le bricoleaza in asa fel incat sa aduca a baliverne. Ce altfel poate cititorul sa creada despre niste afirmatii lipsite de argument serios? „Glasgow Herald” il numeste „eminent vulgar”, F. Wedmore afirma despre picturile lui Whistler a fi „esecuri dezgustatoare”… Combate parerile celor care-l judeca (din pacate nu numai in sens figurat!), dar isi explica si scopurile estetice. Demersul sau de a fi atat artist, cat si critic al propriilor sale lucrari este unul curajos, avangardist. In fond, cine stie cel mai bine ce exprima o creatie decat autorul ei? Fie ca-i displace sau nu implicatia cuvantului in arta (si a altor entitati „straine esteticului”), Whistler nu pare convins ca atitudinea corecta e „sa taca si sa faca” (Goethe) si-si explica „excentricitatile neterminate” (exemplu „Nocturna in negru si auriu: artificiu in cadere”) drept „abstractiuni care nu se vor a fi reprezentari corecte a ceva, ci simboluri pe care fiecare le poate interpreta dupa imaginatie” (se distanteaza de realismul care-i caracteriza operele de debut!). Desi a ezitat in a publica „The Gentle Art…”, James Mc Neill Whistler trebuie ca a realizat in cele din urma ca propriu-i destin artistic depinde de afirmarea crezurilor sale si nu de o tacere amabila si seaca de esenta. A refuzat sa fie neinteles de catre critici sau ca ei sa compuna versiunea exclusiva a ceea ce semnifica arta sa. Obiecte, culori, sunete sau gesturi trebuie sa vorbeasca daca vor sa depaseasca sfera unui misticism mut. Competente sau discutabile, afirmatiile pictorului Whistler amuza, irita, justifica minutios sau apar drept private razbunari intre detinatorii de „stilou si pensula”. Viitorul va confirma ca nume si mai credibile in domeniul criticii de arta (exemplu Ruskin) au etichetat uneori stangaci: adevaratii anonimi au fost adulati, iar clasicii subestimati, numai timpul aducand rezonanta binemeritata creatiei lor.

Intrebarea finala completeaza suspiciunea whistleriana: cat din analiza frumosului se datoreaza subiectivitatii umane si adesea ratiunilor externe artei? E usor sa nu fii acceptat maestru din prima, cand manifestarile „dandy”, un comportament voit dificil, pretentios, acid replicant reteaza in curti de judecata si-n editorialele jurnalelor contestatiile lezate ale publicului faimos sau nu.

Dedicatia „Artei gentile de a-ti face dusmani” releva encore une fois pozitia de necompromis a artistului in privinta datoriilor sale fata de arta si cele vizavi de parerile neavizate ale societatii: „To the rare few, who early in life, have rid themselves of the friendship of the Many…”(„Pentru cei cativa, care s-au scapat devreme in viata, de prietenia multora…”).

Blanda sau nu, arta de a spune lucrurilor pe nume dauneaza unora, insa pentru vanatorii frumosului si adevarului pare a fi benefica, cu toate costurile si pierderile in sectorul amical si al aprobarii unanime…

Copyright © Katiusa Cuculescu, 2004