Go to English version

 

 

 

 

Un ego alterat

Frumusetea nu e autosuficienta; trebuie s-o remarcam si s-o flatam: astfel incepe povestea acelor distinse artificii sau a familiei regale, fiind descrise cu pasiune pentru podoaba si accentuarea celor mai remarcabile trasaturi. Un tanar cuplu regal si perfect intentioneaza sa se casatoreasca, insa nu acesta e miezul povestii numite „The Remarkable Rocket”. Oscar Wilde se concentreaza asupra universului obiectelor. Si acestea pot avea spirit, suflet, frumusete sau ego, intrucat sunt parte activa a unui mediu incantator. Ajuta oamenii sa para mai bogati, mai sociabili, mai interesanti. Fiecare se distinge prin propria personalitate si intocmai oamenilor reali au si ele conflictele, curiozitatile, temerile si visele lor. Sunt constiente de rolul si limitele lor. Lumea e frumoasa, fie ca vorbim despre gradina regelui sau un spatiu enorm, pe care-l poti vizita in aproximativ trei zile sau ceva care ti-e drag.

Racheta se considera superioara felului sau sau celui uman. Pare destul pentru a deveni starul basmului, caci un ego supradimensionat, fie ca apartine oamenilor sau obiectelor inca ne atrage spre a-l judeca, a-l lauda si a ne mira, a-l invidia si a-l face „bucatele”. A fi sigur ca esti mai bun si intotdeauana indreptatit pare destul de eficient in a intimida pe ceilalti. Imaginatia ajuta artificiul nostru in a se considera atat de extraordinar, incat nimeni nu mai conteaza in jurul sau. Singurul lucru ce-i dauneaza este propria sa regula de a gandi in mod radical diferit fata de restul lumii. Prefera sa planga daca stie ca alte artificii considera actul un pericol, ceva nefiresc pentru cei care-si implinesc menirea doar in perfecta uscaciune. Fiind atat de ostentativa si „originala”, Racheta nu intelege de ce sfarseste aruncata, tratata drept inutila si de proasta calitate. Dupa o tavaleala absoluta in noroi continua sa-si reincarce bateriile optimismului din iluziile anterioare despre maretie si inainteaza cu aceeasi atitudine mandra. Cel mai iritant i se pare un Broscoi, cu un ego pe masura si absorbit de personala sa lume si dorinte. Cand reuseste sa-si auda din nou propria voce, Rachetei ii pasa prea putin daca o Rata sau o Libelula sau oricine altcineva o agreeaza sau nu. Expectatiile sale de a sageta cerul si a se intoarce intr-o glorioasa ploaie de aur sunt inca vii, chiar si-n conditiile in care ultimii doi spectatori posibili, doi baieti, adorm langa focul care cuprinde accidental artificiul nostru. Dupa un urias efort de a impresiona, Racheta se stinge, avand o neschimbata parere buna despre sine si ceea ce ar insemna atingerea succesului.

Anumite surse sugereaza ca autorul face aluzii din plin despre Whistler in aceasta poveste. Cei care cunosc viata lui Oscar Wilde pot simti acelasi lucru despre el, caci si personalitatea acestuia tindea a se manifesta intr-un mod „remarcabil”, atragand comentarii si critici pe potriva. Si deoarece linia dintre sublim si ridicol e adesea foarte subtila, putem conchide ca e usor sa judecam pe cei cu un „je ne sais quoi” drept spectaculosi sau ridicoli, dar in orice situatie provocatori de reactii puternice.

De regula, povestile pentru copii isi fac micii cititori/ascultatori receptivi prin finaluri morale. E usor sa-ti placa triumful binelui asupra raului, mai ales la acea frageda varsta, cand aceste notiuni suna foarte simple. Ca adult trebuie sa eviti a considera remarcabilul ego al Rachetei ca fiind excluisv van sau lipsit de bun gust. In lumea oamenilor mari stim ca a face ceva din noi insine se bazeaza pe respectul de sine si pe… ego, acest mecanism motivator care incearca sa adauge vietii un stimul sanatos. Da, mandria poate ruina sau a cadea in ruina, mai ales cand toti ne hranesc cu basme si sfaturi pentru minori, de genul „asculta intotdeauana ce spun altii” sau „intinde-te cat ti-e plapuma” (impuse de cei care au inteligenta de a juca roluri de autoritate si potential). Asadar, ce este un ego „alterat”? Acela maleabil asemenea lutului in maini straine sau cel fabricand expectatii prea indraznete? A te trata pe tine insuti drept marunt sau neajutorat nu face decat loc pentru cei care se cred grozavi. In final, cu greu isi aminteste cineva de indivizi OK, pasivi, simpatici, dar fara vise personale prea curajoase. Probabil din acest motiv, consecventa Rachetei care „moare” neschimbata in orgoliul sau initial (si „esential”) imi atrage compasiune. Care ar fi folosul de a te stinge stiind ca esti un nimic si nimanui nu-i pasa daca ai sclipit vreodata? In viata reala, normala, o buna parere despre propria-ti persoana e obligatorie. A fi prea optimisti despre ceea ce suntem e mereu problema prioritara a… altora. Se simt deranjati si daca li se ofera sansa fac tot posibilul in a te pune la punct, sa te distruga chiar, asa cum nici macar ego-ul tau disproportionat nu poate s-o faca! Un ego trebuie sa aiba orizont; functia sa este de a-ti incuraja viziunea.

Sa fi fost Racheta Remarcabila un caracter ne-exagerat, ci ordinar, povestea ar fi banala si fara rost.

Free Vol, dec. 2004

Copyright © Katiusa Cuculescu, 2004