EXil.ro home page

Go to English version

Exil 2006-2008

Album Foto

Cu dragoste, din Sankt Petersburg!

 

Să ajung în St. Petersburg a însemnat pentru mine un „antic” vis împlinit. Mereu am sperat să conversez în întâia-mi limbă învăţată cu ruşi adevăraţi şi să văd cea mai fantastică artă din oraşul lui Petru cel Mare. Kilometri de artă, totul în trei zile; nimic nu m-a impresionat însă mai acut decât să văd dansatorii de balet desfăşurându-se pe scena teatrului Marinsky. A fost ceea ce aş numi pură experienţă locală, straniu similară celei de a lua trenul vechi, cu banchete din lemn, spre Ţarskoie Selo… Ermitajul, palatele baroce, frumuseţe importată sau nu – toate au fost copleşitoare, grandioase, însă similaritatea stilurilor şi abundenţa obiectivelor determină turistul să aleagă numai câteva destinaţii, cele mai reprezentative (nu că n-aş fi fost eu tentată să văd vreun muzeu al ciocolatei sau altul dedicat ororilor vieţii din spitale!).

Aşadar, eu şi „tovarăşul” meu (de viaţă şi călătorie) am pornit în aventura rusească pe 3 august 2006 şi ne-am întors în Finlanda pe 6 august. Am sosit în St. Petersburg în zorii unei vineri cu cer gri şi ape sumbre curgând pe sub numeroasele poduri. Am văzut clădiri frumoase într-o stare de jalnică uitare şi neîngrijire şi am inhalat involuntar mirosuri teribile emanând din curţile interioare ale caselor. Când am sosit la hotel, situat într-o zonă centrală am simţit confuzie intrând într-una din acel gen de curţi mirositoare, ce ascundea camerele de hotel după uşi solide din metal, uşi ce s-au deschis după o perioadă de convorbiri şi lămuriri la interfon. Cu toate acestea, înăuntru am descoperit mobile noi şi curăţenie adecvată.

Ne-am început expediţia de îndată, obiectivul imediat următor fiind de a lua un vaporaş cu care să navigăm pe râul Neva şi apoi pe mare înspre malurile Peterhofului, un complex de palate şi grădini imperiale, inspirate de Versailles, între altele.Turiştii inundau fiece vas, parc, sală a palatului, colţ al oraşului… Din fericire, ne-am mişcat rapid, fotografiind şi luând decizia de a nu profita de explicaţiile interminabile ale tururilor ghidate. Informaţia se putea obţine cu uşurinţă şi ulterior, citind cărţi sau navigând pe net. De fapt am şi cumpărat câteva broşuri despre principalele atracţii ale St. Petersburgului, asimilând astfel o versiune prescurtată a istoriei oraşului. Oricum, multe din clădirile / siturile istorice au fost reconstruite, redecorate după masive daune provocate-n timpul războaielor (ex: camera de ambră, o bijuterie de spaţiu, aflată în palatul Ecaterinei cea Mare, la Ţarskoie Selo şi redată traficului turistic abia în 2003, după dificile proceduri de restaurare). Ideea de bază este că informaţia, cuvintele nu pot să întreacă ceea ce vede ochiul acolo! Mi-au plăcut îndeosebi statuile aurite din Peterhof, sculptura clasică de pretutindeni (ex: în muzeul Ermitaj), şi nu – nu au ce căuta artişti prea moderni în paradisuri de capodopere vechi, decât dacă artiştii simt o nevoie nebunească de a face paradă cu lucrări ridicole şi stângace (în comparaţie), după ce vezi Rafael sau Da Vinci, maeştrii italieni, francezi, ş.a.m.d., chiar nu mai ai ochi să accepţi ceva expoziţie temporară cu artă contemporană care sugerează un fel de intruziune nepotrivită a vreunui „nimeni faimos”, vreunui tip minimalist ce scuipă la întâmplare vopsea pe imense şi inutile pânze.

Turul nostru de forţă a continuat sâmbăta, când am alergat cam şase ore prin Ermitaj, încheind ziua cu „normă întreagă”, la balet, în lojele unuia dintre cele mai faimoase cuiburi de dans clasic – teatrul Marinsky. Frapant era să vedem localnicii frecventând asemenea rafinate evenimente ca şi cum ar fi mers la cinema – sala plină, chiar dacă biletele tind a fi destul de scumpe, în vreme ce turiştii din lumea întreagă transpiră pentru privilegiu şi traversează jumătate de glob pentru a fi acolo timp de două ore, savurând muzica şi privind sultani zburători şi „lebede” plutind pe scenă, după exotica „Fântână din Bakshisarai”, ne-am plimbat de-a lungul străzilor tăcute şi peste podurile dese ale „Veneţiei ruseşti”, oprindu-ne câte un minut să vedem apusul şi să dăm concediu picioarelor extrem de obosite. Am continuat să umblăm şi a doua zi…

În Gostinâi Dvor, cel mai acătării mall din zonă, mi-am întipărit bine în memorie suveniruri prea scumpe, făcute din malachit şi ambră, cutiuţe pictate cu basme ruseşti şi am sfârşit prin a cumpăra ghiduri turistice despre St. Petersburg, cărţi de gramatică a limbii ruse şi o păpuşă din porţelan alb, purtând costum etnic. Nu mă întrebaţi de ce, ştiu, sunt prea apusă pentru păpuşi, dar pur şi simplu îmi plac…

Duminică dimineaţa am avut parte de o vreme superbă, numai bună de respirat aer proaspăt în parcul Palatului de Vară şi a vedea câteva biserici, de a bea apoi nişte cafea cu lămâie la una din numeroasele „Coffee Hauz”-uri şi a înfuleca niscavai clătite înainte de excursia la Ţarskoie Selo. Am luat trenul: ieftin, călătorie cu viteza melcului, oameni de o familiaritate plăcută (tot vagonul a contribuit cu monede pentru cântăreţul orb cu acordeon), iar preţurile pentru vizitarea palatului Ecaterinei s-au dovedit a fi exorbitante. Am văzut foarte puţin (jumătate dintr-un sfert!), căci restaurările (clădiri şi grădini) erau în toi. A meritat să vizităm totuşi camera de ambră. Pe drumul de întoarcere spre hotel, m-am întristat puţin mai mult, fiind pe cale să sar din trenul preistoric, încet, ruginit şi aglomerat. Am avut teribila senzaţie de déjà vu, trăit vreo 25 de ani în Romania… Blocuri interminabile se afişau formând o imagine dezolantă… la fel de deprimante erau şi maşinile vechi ruseşti, caraghioslâcuri pe cale de a se dezmembra, dar dotate cu sisteme de alarmă sofisticate.

Extenuaţi, dar satisfăcuţi ne-am înşfăcat bagajele şi ne-am îndreptat să aşteptăm autobuzul de Helsinki, într-un parc plin de tineri, poposind şi bând în preajma statuii lui Puşkin, acesta întinzându-şi braţul parcă într-un gest de a ne arăta oraşul său vechi sau a flutura un adio străinilor ce au ocazia unică în viaţă să vadă fracţiuni din splendorile Petersburgului.

FreeVol, august 2006

Copyright © Katiusa Cuculescu, 2006